Interviu cu Dr. Raja Selvam

Epoca noastră pare să se teamă de emoții: le „rezolvă“ și dizolvă rapid, prin medicamente, cogniție sau comportament, pentru a nu le da prilejul de a crea traume. Dar nici dezvoltare psihică.
Am stat de vorbă cu dr Raja Selvam despre metoda sa de întrupare a emoțiilor, care vizează o tolerență mai bună pentru contrarii, premisă a progresului spiritual.

Ce a însemnat pentru dr Raja Selvam să se nască în India?

India în care am crescut a fost o societate multiculturală, multilingvă, multietnică, multirasială, multireligioasă, tolerantă și pașnică, în ciuda defectelor sale profunde, dintre care unul este sistemul de caste. Privind în urmă, cred că un astfel de început m-a ajutat foarte mult să mă pregătesc pentru viața mea actuală, care este ancorată în trei țări, SUA, Germania și India, și pentru a preda în aproape douăzeci și cinci de țări de pe șase continente.

Cum ai simțit impactul spiritual și emoțional al acestei culturi străvechi în timp ce ai fost în India – și apoi când ai ajuns în SUA?

Există, în adâncul psihicului colectiv indian, o înțelegere și acceptare că toate viețile individuale se desfășoară ca parte integrantă a unui psihic colectiv care guvernează toate destinele individuale. Dacă asta seamănă foarte mult cu psihologia lui Carl Jung, nu este o surpriză. Jung a fost profund influențat de Orient atunci când și-a conturat viziunea despre psihic. Atunci când m-am îndreptat către studiul psihologiei în SUA, era firesc să fiu atras de modelul jungian cuprinzător al psihicului, inspirat de Orient. Acceptarea indiană a vieții așa cum se desfășoară ea m-a ajutat și într-un alt fel. Viața mea a luat multe întorsături. Am trecut de la economie, statistică și afaceri în industrie și mediul academic la psihologie, studiul, practica și predarea psihologiei clasice, somatice și energetice. Faptul că am putut să renunț la ceva și să abordez altceva atunci când mi s-a părut oportun, faptul că am putut să integrez multe lucruri în viziunea mea asupra lumii, cred că are de-a face și cu felul în care am crescut în India, acolo unde psihicul este înțeles în profunzime și oamenii știu că toate viețile indivizilor se desfășoară așa cum le este destinul.

Care dintre experiențele dvs. din copilărie și adolescență v-au determinat să vă îndreptați atenția către domeniul psihologic?

Trauma nașterii mele, în care mama și cu mine aproape am murit, apoi despărțiri repetate de mama mea începând de la vârsta de zece luni până la vârsta de patru sau cinci ani, abuz fizic, verbal și emoțional din partea tatălui și așa mai departe. Efectul negativ al acestor traume asupra vieții profesionale și relațiilor în viața mea adultă m-a condus către domeniul psihologiei, în diferitele sale forme, psihanalitică, jungiană, cognitivă, comportamentală, somatică, spre psihologia dezvoltării, a traumei, dar și spre psihologia energetică și spirituală.

Care este cea mai mare diferență dintre psihologia orientală și cea occidentală?

Cea mai mare diferență este presupunerea din psihologia occidentală, bazată pe filosofia lui Immanuel Kant, că există o diferență absolută între subiect și obiect. În această viziune nu poate exista un subiect fără un obiect. În filosofia orientală, un subiect poate exista fără un obiect; este un subiect care este conștient de el însuși, fără a se transforma total sau parțial în obiect. Așa cum am scris în teza mea de doctorat în psihologia clinică, din această cauză Carl Jung nu și-a putut imagina că baza întregii creații este un corp de conștientizare pură, nelimitat și nesupus schimbărilor. În Occident, posibilitatea aceasta este luată în considerare de fizica cuantică modernă, într-o măsură mult mai mare decât o face psihologia modernă.

La un nivel inferior al psihicului, distincțiile dintre minte și corp, între corp fizic și energie sau corp subtil, între suflet și trup, precum și ceea ce se numește problema corp-minte, sunt un produs al dualismului care se întoarce la filosofia lui Kant., după cum sunt și produsul unei puternice tendinţe de a clasifica şi separa lucrurile. Utilă în scopuri științifice și analitice, credința că o astfel de clasificare și separare este chiar ordinea naturală a lucrurilor, adevărul suprem, ascunde realitatea și limitează modul în care înțelegem lumea și pe noi înșine. În ultimii douăzeci și cinci de ani, neuroștiințele și psihologia cognitivă ne-au adus numeroase dovezi pentru faptul că emoția, cogniția și comportamentul nu se pot separa unele de altele, nu numai în cadrul experienței directe, ci și în privința mecanismelor fiziologice subiacente și că la nivelul individului nu există „liber arbitru”.

În psihologia orientală, precum și în abordarea mea asupra Psihologiei Somatice Integrale (ISP), corpul subtil este, de asemenea, de natură fizică, dar este format doar din fenomene cuantice (particule subatomice), care sunt greu de observat și măsurat. Mintea și corpul sunt una și aceeași. Același lucru este valabil și pentru trup și suflet. Ambele sunt corpuri. Sufletul există doar la nivel subtil sau cuantic, în timp ce corpul există atât la nivel cuantic, cât și grosier sau non-cuantic al realității.

Cel mai simplu argument pentru a stabili că mintea și corpul, precum și sufletul și trupul, sunt din același material: dacă ele ar fi total diferite, n-ar mai putea fi afectate unul de celălalt. Dar sunt!

Cum ați creat Psihologia Somatică Integrală?

Cred că lucrurile se întâmplă prin noi, prin încercări și erori. Nu pot să pretind, de aceea, că eu am creat ceva, inclusiv Psihologia Somatică Integrală (ISP). Eu cred că lucrurile care se dezvoltă printr-o persoană apar pentru a-l maturiza pe individ în direcția unei mai bune înțelegeri asupra sinelui. Ele acționează și în beneficiul altora, sperăm, dacă acesta este cursul lucrurilor.

În dezvoltarea Psihologiei Somatice Integrale (ISP), am vrut să dezvolt o abordare somatică complementară, susținută de știință, care ar putea îmbunătăți diferite rezultate și ar putea scurta timpii de tratament în toate modalitățile de terapie, inclusiv terapiile corporale și energetice. Chiar dacă este susținută de descoperiri științifice, deoarece implică conceptele de corp și energie, era logic că o astfel de psihologie nu va fi ușor de acceptat pentru cei a căror pregătire nu este deloc sau este prea puțin orientată spre corp sau energie – iar, din nefericire, așa stau lucrurile cu majoritatea trainingurilor din domeniul psihologiei.

Există și un alt motiv pentru care ISP poate părea dificilă: în zilele noastre a devenit mai mult sau mai puțin o normă efortul de a-i scăpa pe oameni de suferință cât se poate de repede. Dimpotrivă, ISP susține că o capacitate de a tolera contrariile în experiența umană, respectiv de a ține împreună atât durerea, cât și plăcerea, reprezintă cheia dezvoltării psihice și creșterii spirituale.

Întruparea emoției implică extinderea experienței conștiente a unei emoții cât mai mult posibil în fiziologia creierului și corpului, astfel încât să se creeze o capacitate mai mare pentru emoție. Facem asta lucrând cu apărări psihologice, fiziologice și înnăscute împotriva emoțiilor, în timp ce sprijinim persoana respectivă să trăiască emoția, cu empatia și simpatia necesare. Ca urmare, corpul devine mai deschis sau mai reglat fizic și energetic și se îmbunătățește capacitatea de a rămâne cu emoția și de a o procesa. Emoția devine mai ușor de reglat și se rezolvă. În plus, cunoașterea, comportamentul, relația și conexiunea cu colectivul se îmbunătățesc deoarece știința cunoașterii încorporate și întrupate ne spune că procesul de cunoaștere nu depinde numai de creier, ci și de corp și de mediul în care este situat și cu care este conectat corpul.

Ce lipsește mai grav epocii noastre, emoția sau controlul ei?

Avem întotdeauna emoție, la orice vârstă, deoarece emoția este modul în care ajungem să știm cum ne afectează lucrurile. Diferă numai modul în care înțelegem emoțiile și le facem față. În psihologie, s-a crezut mai întâi că procesul cognitiv este cel care reglementează sau dereglează emoțiile și comportamentul. Ulterior, comportamentul a fost considerat a fi cel care determină emoția și cogniția. Ambele idei sunt parțial adevărate; de aici și puterea lor de seducție. În zilele noastre s-au adunat pur și simplu prea multe dovezi că emoția este cea care determină cunoașterea și comportamentul în fiecare moment, chiar dacă ulterior cunoașterea și comportamentul pot modifica emoția. Aflăm că emoția implică complet fiziologia creierului și corpului – de multe ori dificultatea de a tolera emoția este cea care închide corpul, compromițând nu numai emoția, ci și cogniția și comportamentul, care depind și ele de corp.

Putem spune că în epoca noastră ne lipsește emoția, deoarece încercăm să scăpăm de ea prin medicație sau cogniție sau comportament. De asemenea, putem spune că folosim modalități de a controla emoțiile care nu sunt optime. Cel mai bun mod de a regla emoția, este de a dezvolta o capacitate mai mare pentru emoție. Practica întrupării emoției este o metodă simplă de reglare a emoțiilor prin corp, pe care atât terapeuții, cât și profanii o pot încorpora în modul lor de reglare a emoțiilor.

Cum întrupăm practic emoțiile?

Folosim instrumente precum conștientizarea, intenția, atingerea, respirația sau mișcarea pentru a extinde experiența emoției în fiziologia creierului și corpului, în măsura impusă de situațiile în care se află oamenii. Cartea mea, The practice of embodying emotions: A guide for improving cognitive, emotional, and behavioral outcomes, care va apărea în limba română la sfârșitul anului 2023 sau începutul anului 2024, este o prezentare detaliată a teoriei și practicii întrupării emoțiilor, strategia clinică de bază în Integral Somatic. Psihologie (ISP). Va apărea la editura Herald.

Ceea ce ați numit „spiritual bypass” pune problema „raționalizării” problemelor care ne implică emoțional. Găsim un motiv pentru ceea ce se întâmplă și care are de-a face cu o presupusă dezvoltare spirituală despre care am auzit și/sau am citit. Este o capcană internă foarte puternică. Cum ne putem da seama dacă ceea ce considerăm a fi un alt pas pe drumul către ascensiunea noastră spirituală nu este cumva altceva decât o raționalizare, o hrană pentru un Sine deficitar și un argument pentru a rămâne în starea de confort și de fapt pentru a evita dezvoltarea spirituală ?

De obicei ne angajăm într-un „spiritual bypass” pentru a evita necesara suferință, pe care abordările înțelepte, atât psihologice cât și spirituale, ne spun că ar trebui să o confruntăm și să o procesăm pentru a rezolva dificultățile din viață, precum și pentru a ne dezvolta sufletul. Putem vedea cu ușurință „bypassul spiritual“ folosit ca defensă atunci când o persoană eșuează lamentabil în gestionarea relațiilor personale sau profesionale.

Este evoluția spirituală accesibilă omului contemporan care trăiește în lumea noastră occidentală?

Sufletele evoluează mereu, prin încercări și erori, prin vieți multiple, înțelegând din ce în ce mai profund cine sunt ele. Punctul final este iluminarea, iar aceasta este baza nelimitată și neschimbătoare a tot ceea ce există. Ea este disponibilă pentru fiecare suflet, în fiecare epocă, dacă destinul acelui suflet este să se ilumineze în această viață sau în alta, care va urma. Ilumninarea este precedată de o mai mare deschidere a inimii către toți și toate, iar această deschidere, la rândul ei, depinde de capacitatea de a tolera contrariile în experiențele emoționale în acel corp limitat pe care îl dobândim în fiecare viață pentru a ne duce la îndeplinire scopurile în acea viață și pentru a ne crește sufletul.

Putem oare tolera disonanțe, putem oare simți două emoții opuse în același timp, putem oare tolera acest lucru intolerabil, dacă întruchipăm aceste emoții fără acea punte intelectuală de „raționalizare” care falsifică procesele de gândire – și pe termen lung ne afectează capacitatea de a gândi critic? Dați-ne un exemplu despre cum putem face acest lucru.

Ne putem dezvolta capacitatea de a tolera intolerabilul, în măsura în care este necesar ca emoțiile implicate să nu impună o constrângere dezvoltării noastre. Atunci am putea fi nevoiți să folosim cunoașterea și comportamentul ca instrumente pentru a ne procesa emoțiile sau pentru a le evita. Dar acest lucru trebuie până la urmă făcut, ca experiență a corpului, recipientul pe care îl dobândim în fiecare viață, nu numai pentru a procesa lucrurile care ni se întâmplă în acea viață, ci și pentru a finaliza procesarea, elaborarea acelor lucruri care ni s-au întâmplat în viețile anterioare și care constrâng dezvoltarea ulterioară a sufletului.

De exemplu, într-o singură ședință, o femeie care și-a închis inima după un divorț, care nu și-a putut deschide inima față de partenerul ei actual, a reușit să extindă și să întrupeze experiența emoțională care i-a zdrobit inima (trădarea din partea fostului soț), pentru a-și deschide inima față partenerul actual. Alții au raportat aprofundarea experiențelor lor spirituale atunci când au încorporat practica de a întrupa emoțiile.

Cum devine un eveniment o traumă?

Cu cât un eveniment dereglează și stresează mai mult fiziologia creierului și a corpului, cu atât el tindă să se califice mai puternic drept eveniment traumatic.

Este posibil ca unul și același eveniment să declanșeze o traumă și o întreagă categorie de tulburări psihologice și somatice pentru A, iar pentru B să declanșeze poate durere, dar pe termen lung să nu lase urme. Putem spune că între A și B există unele diferențe, din mai multe puncte de vedere:

– psihologic
– spiritual
– neurologic

Da. Motivul poate fi neurologic, psihologic, spiritual sau altceva. Cercetările au arătat că doar 5% dintre bărbați și 10% dintre femei dezvoltă tulburare de stres post-traumatic (PTSD) în vremuri normale. E greu să facem predicții asupra rezilienței individuale. Există pur și simplu prea multe variabile în psihic, care sunt complex și, în cele din urmă, colectiv în profunzimea sa.